ibanez

 … azi noapte desertul. Nu stiu de ce, dar mi-a ramas gandul la el. Il caut in cotloanele sufletului, as pleca si maine pana acolo (nu pot pt moment), il visez. Am avut niste momente frumoase, chiar daca nu eram un turist care se benocla. Acolo mi-am testat curajul, camaraderia si dorinta de a trai. Am visat desertul. M-am trezit bine dispus zicandu-mi: intr-o zi ma voi intoarce acolo, voi fi un turist care se va benocla de pe o camila la dune . Poate ma mint singur (ceea ce e foarte sigur). Poate nu voi ajunge inca o data acolo. Dar…

 Ieri, toata ziua, pe langa tot ce aveam de facut (faxuri, telefoane, texte de vazut, primit mailuri, trimis mailur) mi s-a mai trasat o sarcina: uit, noi ne-am gandit sa facem pt … o campanie si ne trbuie un slogan, niste texte pt spotul radio, video. Din jumate ]n jumate de ora baga cate unul capul: gata? Pe la 7 seara am terminat, s-au adunat mintile luminate si fericiti au decretat: perfect, minunat etc. Dimineata telefon: ne-am gandit la altceva, sorry etc, blabla. I-am injurat de mama si le-am inchis. Pe urma am aflat ca s-a bagat pe fir un prieten de-al sorei sefului patronului. Cica e destept si creativ si totul e ieftin. Mda, romaneste. Sa coste cat mai putin ca sa ne bagam si noi ceva in buzunare. O sa-i povestesc lui Nigel la New York faza asta. Iar o sa-mi zica cat de prost sunt ca stau acolo. N-am zis niciodata ca as fi foarte destept.

Dispreţul de sine. Auto-dispreţul. Îl folosesc pentru a nu mă trezi la un moment dat cu o prea bună părere despre mine însumi. Cineva spunea că modestia este pentru proşti, dar de la călugării Shaolin şi până la călugării noştri ortodoxi am găsit aşa numita lecţie a umilinţei, dreapta modestie. Evident că niciodată nu mi-am evaluat propria valoare aşa cum trebuia, dar ca să merg cu sinceritatea până la capăt au fost momente când m-am subevaluat şi momente când m-am supra-evaluat. Şi ca să fie tacâmul complet, de cele mai multe ori am făcut asta total pe de-a-ndoaselea, la un moment dat nu am mai priceput nici eu dacă sunt valoros sau nu. Mai mulţi oameni mi-au spus admirativ sau prietenos sau frustraţi că sunt deştept. Trag linie şi fac calculul. La ce folos? Deşteptăciunea asta a mea învelită în frustrări, în vise şi legată cu un nod triplu cu auto-dispreţul meu de zi cu zi la ce să-mi folosească? Poate sunt un om inteligent dintre alţi 6 miliarde de inteligenţi ai planetei. Nu o să iau niciodată Nobelul. N-o să ajung niciodată pe Everest, nu o să mă scufund în oceanele planetei că să privesc de aproape rechinul tigru, n-o să pilotez avioane, n-o să ajung în spaţiu. Existenţa mea minoră, mecanică şi anonimă nu are nimic spectaculos, nimic de invidiat. Un alt anonim printre sutele, milioanele de anonimi. Nu aşa ar trebui de fapt să fie viaţa? Să mă prefac mulţumit, să fiu mulţumit. Încă sunt sănătos şi încă îmbătrânesc. Cu toate că şi asta se va termina la un moment dat, nu? 

Azi noapte acelasi cosmar , caut sa ies la lumina fugind prin niste galerii intunecate, nu mai am aer si simt ca inima ar vrea sa se opreasca de puternic ce bate, horcai incercand sa respir, ma poticnesc, aproape sa cad, tusesc, picioarele imi tremura, aproape ca am sarit din pat. Andruska dormea linistita. Femeie fara vise. Eram transpirat iar perna am aruncat-o jos, era prea uda, nu mai puteam dormi pe ea. Nu mai puteam dormi de loc. La 3 noaptea fumam in bucatarie, beam cafea, ascultam in surdina Tom Petty. Am privit cum se face dimineata. Cafea, tigari si femeia aia fara vise care doarme.